23 nov. 2010

Prima ediţie a Speed Dating-ului PeNeVe din Bucureşti

Gata, am strâns ceva forţe proaspete şi mă apuc să vă scriu cum a fost duminică, 21 noiembrie...

Prima Întâlnire PeNeVe a decurs aşa cum ne-am aşteptat: cu o tonă de adrenalină din partea organizatoarelor şi cu o tonă de curiozitate şi emoţii din partea participanţilor.

Ne aşteptam să vină mai mulţi băieţi, dar fetele au fost mai curajoase şi i-au depăşit puţin numeric, ceea ce n-a fost rău deloc pentru băieţi care au avut o.. companie mai variată :)

Prima rundă a decurs bine, am lăsat oamenii la mese exact 3 minute (hai sa zicem câteva secunde peste, dar totul pentru o cauză nobilă! şi am anunţat mereu sfârşitul vizitei cu un clopoţel energic agitat (apropo, donează careva vreun gong? :D)

Între prima rundă şi cea de-a doua, toţi participanţii au fost invitaţi să intre în câteva jocuri de socializare. Între timp, au fost analizate fişele pe care le-au completat toţi în timpul vizitelor şi astfel s-au decis persoanele care au intrat în a doua rundă (adică numai cei care au bifat relaţie-relaţie sau relaţie-prietenie; dacă unul din ei bifa “relaţie” şi celălalt “nu mă interesează” sau amândoi “prietenie”, clar nu mai era cazul…)

La sfârşitul şi celei de-a doua părţi a serii, am avut plăcerea să anunţăm că din cei 14 participanţi s-au format două cupluri! E un procentaj destul de bun, suficient cât să vă dea de gândit că se poate :)

Pentru noi, cele 3 organizatoare, a fost o seară plină, emoţionantă şi frumoasă cap-coadă. Aşa cum am aflat atunci, la cald, şi ulterior, se pare că şi pentru “pionierii” noştri a fost la fel.
Le mulţumim mult că ne-au fost alături şi desigur, mulţumim şi gazdei noastre Old City din centrul vechi al Bucureştilor pentru că ne-a recomandat un separeu perfect pentru intimitatea pe care o căutăm toţi.

Noi dorim să organizăm de acum încolo o dată pe lună aceste întâlniri rapide, doar că, având în vedere Sărbătorile care ne vor cuprinde pe toţi în luna decembrie, am decis ca a doua ediţie de Speed Dating să aibă loc pe 16 ianuarie, în acelaşi loc, cu aceleaşi organizatoare zâmbăreţe. Dacă se iveşte ceva şi se schimbă ziua, vă anunţăm, dar şi voi înscrieţi-vă obligatoriu pe e-mail conform instrucţiunilor din acest articol http://intalniripeneve.blogspot.com/p/cum-sa-te-inscrii.html, altfel nu veţi putea intra la eveniment.

Am inserat mai jos câteva poze ca să vă faceţi o părere despre cum a fost şi după cum puteţi observa, am păstrat intimitatea participanţilor, modificându-le puţin dar suficient cât să nu li se mai vadă feţele.
Ale noastre rămân neatinse, căci cum altfel ne veţi recunoaşte atunci când veţi veni la o nouă ediţie a Întâlnirilor PeNeVe? :)




20 nov. 2010

Cum se desfăşoară un Speed Dating în Canada

Având în vedere că mai sunt cam 23 de ore până la prima noastră întâlnire pe neve, vrem să vă familiarizăm, indiferent dacă veţi participa mâine sau altădată, cu tipul de conversaţie din timpul unui astfel de eveniment.
Aşa cum într-un articol anterior vă prezentam un Speed Dating din Australia, acum a venit rândul celor din Canada.

În filmuleţul de mai jos veţi urmări de fapt o tânără de 26 de ani care ştie exact ce vrea, primeşte vizita mai multor participanţi la masă, dar care cel puţin din punctul nostru de vedere, este uşor agresivă în abordare. Să zicem că momentul în care îşi expediază vizitatorul de la masă imitând sunetul gongului de final a 5 minute reprezintă pentru noi apogeul grosolăniei în abordare, chit că a fost făcut în glumă sau nu.

Aşadar, în aceste 5 minute şi jumătate cât durează filmuleţul vă puteţi face o părere despre cum arată astfel de întâlniri, cât de relaxaţi trebuie să fiţi, cum trebuie să pregătiţi dinainte câteva întrebări şi mai ales, puteţi vedea cât de important este să ştiţi ce căutaţi.



http://www.youtube.com/watch?v=QNkb0Om-7bw

16 nov. 2010

De ce e greu să spui Te Iubesc? Ne învaţă Taxi.

Ce ne place nouă la versurile noii melodii Taxi - Cele două cuvinte, este că sunt sincere, luate din perspectivă masculină şi amuzante. Un cocktail menit să atragă zâmbetele femeilor şi respectul bărbaţilor.

Cât de greu le este LOR să ne spună NOUĂ că NE IUBESC?
Vedeţi în videoclipul de mai jos, care se pare că este regizat de Teo Trandafir...
Aici apar dintre cei mai suprinzători invitaţi, de la Cheloo (Paraziţii) până la Robert Turcescu, Leonard Doroftei, Wilmark sau chiar Tudor de la Fly Project. Vizante face începutul şi sfârşitul de-a dreptul savuroase!

Vizionare plăcută :)



http://www.youtube.com/watch?v=J0BkdKGPTxw

15 nov. 2010

Primele întâlniri PeNeVe în pub-ul Old City de pe Lipscani

Acum că ne-am găsit şi gazda pentru prima noastră întâlnire, vă invităm cu drag să ne fiţi alături la prima ediţie a Întâlnirilor PeNeVe :)

Pentru aceasta, trebuie să vă înscrieţi prin e-mail, conform sfaturilor noastre din acest articol mai vechi: http://intalniripeneve.blogspot.com/2010/11/cum-sa-va-inscrieti-pentru-speed-dating.html . Am pregătit pentru voi, pe lângă întâlnirile de la masă, şi mici jocuri de socializare prin care sperăm să vă înveselim seara de duminică.

Da, exact, prima întâlnire va avea loc duminica aceasta, pe 21 noiembrie, nici prea devreme, căci poate dormiţi după vreo petrecere de sâmbătă, dar nici prea târziu, căci luni mergem, probabil, toţi la muncă… Ora vă va fi comunicată în e-mail-ul de confirmare după ce vă înscrieţi la adresa intalniripeneve@gmail.com.

Am găsit un loc foarte accesibil pentru voi, pub-ul Old City din centrul istoric al capitalei, chiar pe Lipscani, cum intraţi pe la statuia Lupoaica (vizavi de Biserica Sf Gheorghe de pe Bd-ul Brătianu), pe dreapta la vreo 200 m. Probabil că vă întrebaţi cum rămâne cu intimitatea ;)
Am rezervat pentru acest eveniment separeurile de la subsol, astfel că numai ospătarul vă va deranja cu prezenţa. Ei bine, şi noi, dar sperăm totuşi să nu fie chiar un deranj…

Mai trebuie să ştiţi că intrarea la acest eveniment se face doar pe baza numelui înscris pe e-mail, deci fără să plătiţi vreo taxă de participare.
Precizăm totuşi că va trebui să faceţi o consumaţie de minim 20 RON/ pers., dar, până la urmă, toţi bem o bere sau un cocktail în timp ce pălăvrăgim, ca să avem mai mult spor :)

Vă aşteptăm cu muzică plăcută, un chef nebun de socializare şi un optimism debordant că poate în această seară veţi cunoaşte persoane speciale care vă vor face să începeţi o nouă săptămână mai… bună :)

10 nov. 2010

Întâlnirile rapide prin videoclipuri româneşti. Deci se poate.

Am văzut zilele acestea un videoclip nou nouţ şi românesc al lui Jimmy Dub. În fine, nu contează nici ce cântă, nici cine e, ci mai mult mi-a plăcut că de prin secunda 38 până la sfârşit, povestea videoclipului (uşor exagerată, dar suficientă cât să ne facem o idee) se desfăşoară într-o sală cu mese numerotate, cam ca în filmul Hitch, pentru întâlniri rapide, dacă vă amintiţi ;)

Se pare că Speed Dating devine un fenomen din ce în ce mai cunoscut prin România, ceea ce nu poate decât să ne bucure :)



9 nov. 2010

De unde a pornit de fapt conceptul Speed Dating

Speed Dating (întâlnire în viteză) reprezintă un sistem de întâlniri menite să încurajeze oamenii în a interacţiona cu un număr mare de potenţiali parteneri.

Proiectul acesta a pornit, surprinzător, din iniţiativa rabinului Yaacov Deyo, reprezentant al unei organizaţii evreieşti ortodoxe numită Aish HaTorah (Focul Torahului sau ceva de genul acesta) din Los Angeles, SUA.
Împreună cu enoriaşii săi, rabinul a pornit un sistem de întâlniri rapide pentru a mări şansele evreilor de a-şi găsi parteneri pentru căsătorie.

Prima întâlnire rapidă a avut loc în anul 1998, în cafeneaua Pete’s Café din Beverly Hills.
Uşor uşor, fenomenul a luat amploare, el intrând şi în alte straturi culturale din America (SpeedDating este marcă înregistrată Aish HaTorah din anul 1999).

Probabil că prima confirmare la nivel mondial a succesului unei asemenea idei a fost apariţia în serialul TV “Sex and The City” sau “Totul despre Sex”, cum a fost tradus la noi.
Desigur, nici secvenţa întâlnirilor din comedia “Hitch” cu Will Smith nu este de ignorat, dar până la acest film, SpeedDating devenise deja o obişnuinţă în foarte multe ţări din întreaga lume.

În momentul de faţă, timpul petrecut la masă în preajma unui alt participant este de 3 până la 7 minute, dar ideea este aceeaşi (mai puţin presiunea unei posibile căsătorii, cum era la evrei…)

Sistemul întâlnirilor rapide este contestat în continuare de mulţi oameni, de obicei conservatorii care consideră că s-a exagerat foarte mult cu epoca vitezei, că măcar în dragoste nu ar trebui să ne grăbim.
Dar, în esenţă, aceste întâlniri, dacă se desfăşoară sub o bună organizare şi se respectă anumite reguli de bun simţ, nu pot aduce decât beneficii celor care vor să încerce ceea ce au văzut numai în filme: chimia dintre doi oameni. Ea există, indiferent că este vorba despre cea emoţională sau trupească, iar pentru cei care cred în aceste interacţiuni, noi insistăm să organizăm Întâlnirile PeNeVe :)

5 nov. 2010

Cum au loc întâlnirile rapide în Australia

Nu e obligatoriu şi la noi să fie la fel, dar măcar vedem că există aşa ceva, se poate şi nici nu ne mănâncă nimeni la astfel de întâlniri :))
Uitaţi-vă mai jos la acest filmuleţ de 3 minute (nu avem subtitrări, sperăm să vă descurcaţi cu accentul lor...)





http://www.youtube.com/watch?v=FUPYgvkzgbM

Cum să vă înscrieţi pentru Speed Dating- ediţia Noiembrie 2010

Mai întâi trebuie să ştiţi că aveţi 3 posibilităţi pentru a ne contacta; le puteţi citi în pagina "Caută-ne" a acestui blog.

Apoi, e important de ştiut că aceste întâlniri rapide se adresează celor între 25 şi 35 de ani. Intenţionăm ca pe viitor să creăm şi o categorie 36-50 de ani, vă ţinem la curent oricum... Cei sub 25... go out and party!!! :p

În afară de aceste informaţii preţioase, vrem ca voi să înţelegeţi întocmai paşii pe care trebuie să îi urmaţi pentru a va înscrie la întâlnirile noastre rapide:

1. Trimiteţi un e-mail la adresa intalniripeneve@gmail.com cu următoarele date:

Despre voi:
- nume complet
- vârstă
- studii (ultima formă de învăţământ absolvită)
- profesie (specificaţi dacă nu aveţi un job)
- domiciliu (oraş)
- înălţime
- greutate
- zodie
- hobby-uri
- fumător/oare: da, ocazional, nu
- consumator/oare alcool: da, ocazional, nu
- e-mail pe care să vă putem contacta ulterior

Despre persoana compatibilă:
- vârstă (puteţi trece limite minime şi maxime, ex: 25-30 ani)
- studii (ultima formă de învăţământ absolvită)
- domiciliu (oraş)
- înălţime (puteţi trece limite minime şi maxime)
- greutate (puteţi trece limite minime şi maxime)
- zodie (puteţi trece mai multe sau niciuna)
- fumător/oare: da, ocazional, nu
- consumator/oare alcool: da, ocazional, nu

O poză în care să vă vedem, dacă se poate, şi chipul şi din cap până în picioare; am aprecia dacă nu ar fi de la 1 km distanţă…

Aceste informaţii nu vor fi folosite niciodată în alte scopuri decât în cele de a vă găsi vouă persoana potrivită.
Nu facem nimic nici cu poza, nici cu numele şi nici cu adresa de e-mail (despre celelalte date bănuim că nu vă afectează prea mult cât să vă faceţi griji că v-am vinde înălţimea sau hobby-urile pe net...)

2. După ce vom primi aceste date, vă vom trimite înapoi pe mail un mini interviu pe care este obligatoriu să îl completaţi dacă doriţi să mergeţi mai departe. Nu este complicat, conţine până în 10 întrebări şi ne ajută pe noi în a vă ghici pe voi :)

3. După aceste etape istovitoare, aşteptaţi să vă scriem. Dacă o vom face, înseamnă că am găsit persoane compatibile cu cerinţele voastre! (dacă nu, probabil că se va întâmpla la următoarea întâlnire, care va fi cam peste o lună)
Tot atunci vă vom specifica şi ziua în care ne vom întâlni (noi preferăm seara de vineri, sâmbătă sau duminică pentru a evita stresul de după serviciu).

Vă cerem doar să ne confirmaţi în scris participarea cu maxim 3 zile înaintea datei pe care o vom specifica noi. Dacă nu puteţi ajunge, mai bine ne spuneţi din timp, căci altfel noi ne vom supăra şi nu vom mai juca rolul lui Cupidon pentru voi în viitor...

4. Odată ajunşi în cafeneaua/ barul cu pricina, veţi primi toate indicaţiile necesare din partea organizatorilor.

Foarte important este să ştiţi că fiecare participant va sta la masa voastră exact 3 MINUTE!
Noi vă vom anunţa când s-a sfârşit timpul; persoana cu care aţi discutat se va muta la următoarea masă, apoi va veni altcineva şi tot aşa până se va epuiza numărul participanţilor.

La final, vom analiza fişele pe care le-aţi avut pe masă şi în care aţi bifat în dreptul fiecărui participant dacă v-a plăcut sau nu, iar în caz că se va întâmpla ca şi persoanele care v-au plăcut să vă fi bifat pe voi, atunci veţi mai avea o întâlnire cu fiecare de 3 minute la masă.

5. La sfârşitul acestor întâlniri, absolut toţi participanţii vor fi invitaţi să interacţioneze cu restul grupului la o cafea/ suc/ bere şi alte cele, asta în caz ca n-aţi început deja de la masă.

De la început şi până la sfârşit nu vor trece mai mult de 3 ore, asta ca să ştiţi ce să faceţi după ce plecaţi… deşi, dacă aveţi noroc, veţi pleca deja cu cineva alături şi atunci, altfel se vor aranja planurile :)

Dacă nu aţi înţeles încă ce înseamnă Speed Dating/ Întâlniri pe neve/ 3 minute la masă, înseamnă că trebuie să citiţi şi articolele anterioare acestuia, plus că vă stăm la dispoziţie pe Yahoo Messenger, Facebook şi e-mail pentru alte informaţii.

Dacă vreţi cu adevărat ceva, trebuie întâi să cereţi şi apoi să primiţi! :)