Se afișează postările cu eticheta Traducerile noastre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Traducerile noastre. Afișați toate postările

9 nov. 2010

De unde a pornit de fapt conceptul Speed Dating

Speed Dating (întâlnire în viteză) reprezintă un sistem de întâlniri menite să încurajeze oamenii în a interacţiona cu un număr mare de potenţiali parteneri.

Proiectul acesta a pornit, surprinzător, din iniţiativa rabinului Yaacov Deyo, reprezentant al unei organizaţii evreieşti ortodoxe numită Aish HaTorah (Focul Torahului sau ceva de genul acesta) din Los Angeles, SUA.
Împreună cu enoriaşii săi, rabinul a pornit un sistem de întâlniri rapide pentru a mări şansele evreilor de a-şi găsi parteneri pentru căsătorie.

Prima întâlnire rapidă a avut loc în anul 1998, în cafeneaua Pete’s Café din Beverly Hills.
Uşor uşor, fenomenul a luat amploare, el intrând şi în alte straturi culturale din America (SpeedDating este marcă înregistrată Aish HaTorah din anul 1999).

Probabil că prima confirmare la nivel mondial a succesului unei asemenea idei a fost apariţia în serialul TV “Sex and The City” sau “Totul despre Sex”, cum a fost tradus la noi.
Desigur, nici secvenţa întâlnirilor din comedia “Hitch” cu Will Smith nu este de ignorat, dar până la acest film, SpeedDating devenise deja o obişnuinţă în foarte multe ţări din întreaga lume.

În momentul de faţă, timpul petrecut la masă în preajma unui alt participant este de 3 până la 7 minute, dar ideea este aceeaşi (mai puţin presiunea unei posibile căsătorii, cum era la evrei…)

Sistemul întâlnirilor rapide este contestat în continuare de mulţi oameni, de obicei conservatorii care consideră că s-a exagerat foarte mult cu epoca vitezei, că măcar în dragoste nu ar trebui să ne grăbim.
Dar, în esenţă, aceste întâlniri, dacă se desfăşoară sub o bună organizare şi se respectă anumite reguli de bun simţ, nu pot aduce decât beneficii celor care vor să încerce ceea ce au văzut numai în filme: chimia dintre doi oameni. Ea există, indiferent că este vorba despre cea emoţională sau trupească, iar pentru cei care cred în aceste interacţiuni, noi insistăm să organizăm Întâlnirile PeNeVe :)

22 oct. 2010

Pe NeVe. Traducerea noastră.

Ştim cu toţii că NeVe vine de la Nevăzute. Probabil că măcar o dată aţi trecut prin faimoasele întâlniri oarbe sau pe neve. Prietenii noştri aveau întotdeauna alţi prieteni frumoooşi şi cumiiiinţi şi sigur buni pentru noi!!
Doar că la faţa locului ieşea mereu aiurea.
Acelea au fost pentru mulţi dintre noi momentele în care ne-am promis că nu mai vrem astfel de întâlniri, că e mai sigur să ne cunoaştem înainte, să vorbim măcar pe mess, dacă nu şi la telefon, să ne trimitem poze şi alte cele.

Dar... întâlnirile noastre pe NeVe sunt pur şi simplu diferite de cele de care ne-am ferit mereu. Vă vom convinge în următorul articol în care vom prezenta planul de atac asupra viitorului/viitoarei partener/e :)