16 feb. 2011

Despărţirea- sfârşitul sau începutul lumii noastre?


Un prieten foarte bun încearcă în această perioadă să iasă dintr-o relaţie lungă. Frumoasă în primii ani, plină de înţelegere, dăruinţă, respect, iubire. Ultimul an plin de reproşuri, confuzie, neputinţă, ură.

Nu va putea înţelege acum nimic din ce-i spun eu sau alţii. Niciun sfat nu-i va alina durerea. De fapt, va fi de acord cu tot ce-i spun, dar nu va crede niciun cuvânt pentru că el ştie cel mai bine prin ce trece. Şi aşa este. Fiecare relaţie, cu început şi sfârşit, este responsabilitatea noastră şi numai a noastră. Noi ştim ce a fost frumos si ce a fost urât, ştim şi calităţile şi defectele partenerului.

Dar ce nu conştientizăm de multe ori în aceste momente grele este că atunci când vine momentul despărţirii, ambii parteneri sunt vinovaţi.
Cu siguranţă se poate ca unul să fi greşit mai mult decât celălalt, dar ambii au contribuit la acest deznodământ prin ignoranţă sau din contră, reacţii exagerate în anumite situaţii, prin gelozie şi posesivitate sau incapacitatea emoţională de a exprima sentimente pe care partenerul simte nevoia să le audă, prin dependenţă sau prea multă independenţă, prin complexe de inferioritate sau trufie. Aşa contribuim noi la sfârşitul unui relaţii.

Marea întrebare a unui suferind este “Ce fac eu de-acum încolo?”
Dezorientarea îl stăpâneşte întru totul. Tinde ori să se învinovăţească, deşi el a fost cel părăsit, ori să acuze partenera pentru toate problemele pe care le-a identificat şi le va mai tot identifica de acum încolo o bună perioadă.
Dar până nu va înţelege că atât el cât şi partenera lui sunt responsabili pentru acţiunile şi gândurile lor, prietenul meu se va zvârcoli în agonia despărţirii.

Sau până într-o zi frumoasă în care instinctul uman de supravieţuire îi va declanşa noi procese interne, va avea pofte, va simţi mirosuri, va dori să fie atins şi să atingă o altă femeie. În acea zi frumoasă va fi copleşit de un sentiment de recunoştinţă faţă de fosta lui parteneră pentru că l-a ajutat prin această decizie să vadă începutul lumii sale.

Se poate ca acest proces de regenerare sufletească să fie grăbit printr-o relaţie de tip tampon (de tranziţie), cum îmi place mie să o numesc, acea relaţie care începe imediat după ce am ieşit din cealaltă relaţie dureroasă. De obicei, relaţiile-tampon nu funcţionează din cauza frustrărilor şi temerilor cu care vin din trecut cei afectaţi. Ele sunt bune însă pentru alinarea sufletească şi trupească. Vor dispărea gândurile noastre că nu ne va ma dori nimeni niciodată, că suntem neatrăgători sau defecţi. Pentru că iată, cineva ne vrea din nou :)

Cel mai important pentru un individ care intră într-o astfel de relaţie-tampon este să îşi păstreze calitatea umană. Aceasta face diferenţa dintre bine şi rău, dintre oamenii care părăsesc fără remuşcări şi cei care cântăresc totul foarte bine până la un verdict.
Acest om trebuie să conştientizeze dacă noul partener poate fi viitorul lui sau nu. Şi dacă nu, să renunţe cât mai repede pentru a nu provoca prea multe traume.
Întotdeauna am zis că o despărţire după două luni este nu doar acceptată, dar şi binevenită faţă de una după doi ani în care deja apucăm să ne facem nişte planuri care ne aduc inevitabil, la final, în acele stări de confuzie dureroasă.

Aşadar, despărţirea poate simboliza începutul lumii noastre, însă numai dacă instinctul nostru de supravieţuire mai este funcţional.

Am primit pe internet zilele acestea o melodie cântată de actriţa Julie Delpy. Vocea ca vocea, însă versurile merită ascultate şi traduse.

Să fiţi iubiţi, să iubiţi şi să căutaţi iubirea.



http://www.youtube.com/watch?v=UCtv2ycLH2c

Mr. Unhappy

Why do you want me to be what I could never be?
Why do you want me to act like I was another man?
You always say I'm crazy, then why do you stay with me?
Oh, tell me why...
Mister Unhappy
Mister Always Angry
Mister Always Sad
Mister Dissatisfied
Tell me what to do
So I could be with you
Tell me how to be
So you could love me...

I tried to behave for you
Just so you would not argue
I changed my personality
So you treat me with decency
My feisty temper doesn't agree
With your perfect idea of me
You even made a proposition
That I should be on medication
Remind me what you love about me, mister
Mister Unhappy
Mister Always Grumpy
Mister always cool
Mister often cruel
You're the one saying "I need some serious, serious fixing
But who the hell are you to tell me what to do?

Now it's over and I feel like a newborn child
I see hope and beauty in the little patches of grass
You almost made me be like one of your sad fantasies
You almost made me feel like I wasn't with you...
No more wasting my life with you, Mister
Mister Superficial
Mister "I am so special"
Mister "Something's wrong"
Let me sing you a song
Mister Unhappy and Angry
Mister Sad and Dissatisfied
Mister controlling and mind fucking
Grumpy and Complexity
Mister cool, mister often cruel
You're so unhappy and lonely
Always saying "something is wrong with me"
Well, something is wrong with you, man
Because ever since it's over between you and I
I feel so... amazing!
Mister Unhappy...
Why didn't you let me be?



8 comentarii:

  1. Na, că mă bag și eu în seamă!
    Recunosc că am citit de două ori. Mi-am zis că ai tu un motiv anume să vorbești de o înmormântare în timpul nunții.
    Alooo! e o metaforă!!
    După care, mi-am zis: explicația e chiar în titlu, ce naiba, mă băiatule! Îmi evocă situația care se definește prin aceea că orice șut în... mă rog, acolo, e un pas înainte. Dacă aș judeca după frenezia cu care unii sar dintr-o relație în alta aș zice că ăștia au posteriorul bine tăbăcit și precis a început să le placă... Dar se pare că nu ăștia sunt subiectul, așa că hai înapoi la temă, nu mai bate câmpii!
    Serios vorbind, te invidiez pentru curajul de a aborda o temă atât de dificilă. Îmi imaginez cum m-aș fi scremut eu să finalizez un astfel de articol. Cred că l-aș fi pritocit vreo lună, aș fi sters primele concluzii referitoarte la ce simte un om căruia îi e dat să treacă printr-o experiență traumatizantă ca cea din analiza de caz, aș fi pus în locul lor altele total opuse, aș fi revenit la primele și, după îndelungi ezitări, probabil că aș fi produs un melanj cețos, fără contur, neavând curajul să trag concluzii pe care să le explic așa de limpede cum ai făcut-o tu. Greu mi-ar fi să mă pun în mintea personajului. Nimeni nu trăiește în locul nimănui și psihologii ăștia fac pe grozavii, ce știu ei ce e în sufletul omului necăjit?
    După care imediat mă gândesc că fiecare dintre noi a trăit, măcar odată în viață, experiența unei despărțiri dureroase în urma căreia a simțit că o parte din sufletul lui a murit. Și, cel puțin pentru o vreme, existența lui cenușie s-a scurs, agonizant și inutil, între două coordonate: nopțile cu somn puțin șilacrimi multe și zilele triste în care nimeni nu îi intră-n voie.
    Poate că tema renașterii continue, precum natura primăvara, se poate aplica și în astfel de cazuri. Poate doar avem impresia că sufletul nostru moare puțin cu fiecare desparțire. Că de-aia cad frunzele toamna, pentru că primăvara cresc altele noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cui pe cui scoate . Pana atunci e doar suferinta .

    RăspundețiȘtergere
  3. Uof, bubule, ca bine le mai dai matale din condei, pardon, tastatura :)
    Multumesc pentru apreciere, doar ma stiti cum invart eu cuvintele pana o scot la liman cumva. A fost un articol la care m-am gandit multa vreme; intr-adevar, greu abordabil, dar atat de necesar pentru ca se muleaza cumva pe oricare dintre noi.
    Ma bucur ca m-ati inteles si va admir, desigur, pentru comentariile kilometrice de care nu va deziceti niciodata :))
    Va pupa Laura!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Invizibilul: se poate spune si asa, desi nu sunt prea de acord...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am descoperit din întâmplare-să zicem- blogul dvs. şi trebuie să recunosc faptul că ideea organizării unor astfel de întâlniri pe NeVe e simpatică- ca şi iniţiatoarele ei, dealfel- dar aş avea nişte nelămuriri de ordin "tehnic".
    Am citit,din pură curiozitate masculină,regulamentul acestor întâlniri şi am constatat că ele se adreseaza-deocamdată,cel puţin- categoriei de vârstă 25-35 ani.Nu e puţin cam restrictivă această arie de selecţie?De ce nu ar putea,de exemplu, un Cocoş (conform zodiacului chinezesc în vigoare)de 41 de ani ca mine, să cunoască o tânără Fecioară(conform zodiacului european în vigoare)?Oare nu poate să existe atracţie şi/sau dragoste adevărată între un bărbat de 40 de ani şi o femeie de 28 de ani sau invers?Eu ştiu că găina bătrână face ciorba bună(conform unui vechi proverb aflat,încă,în vigoare) dar cum rămâne cu bietul cocoş?
    Eu recunosc faptul că am dus-o până acum doar dintr-o relaţie-tampon într-alta şi de la atâtea "tamponări" s-ar putea să ajung rapid în programul "rabla" dar...mai am o speranţă.
    Cu simpatie,Flaviu

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Flaviu: am ras copios la metaforele d-voastra :)))
    Da, unui cocos ii prinde bine intotdeauna o supita de puicuta, dar trebuie sa ne gandim ca unei gaini mature nu ii trebuie de obicei un puisor, ci un cocos in toata firea, matur si responsabil! (exista si exceptii, desigur.)

    Lasand gluma deoparte, daca am fi o firma de matrimoniale, am gasi femeile potrivite profilului solicitat de catre d-voastra; chiar si filtre de genul 20-30 de ani, nefumatoare, 1.60m-1.75m, studii superioare, venit minim anual 12000 euro, blonda sau satena, ochi albastri sau negri pot fi indeplinite in timp.
    S-ar putea ca intr-un final sa gasim aceasta persoana ideala, pentru ca selectile se fac altfel cand e vorba de sarcini individuale decat multiple, insa noi organizam speed dating, adica asiguram mai multe intalniri intr-o seara (minim 14 participanti). For fi barbati de 25 de ani care se vor trezi la masa cu femei de 40, femei de 25 care vor nimeri cu barbati de 40 sau femei de 40 care vor barbati mai mari decat ele, ori limita noastra de 40 de ani nu le va multumi in niciun fel.

    Cred ca va imaginati cat de discutabile sunt filtrarile participantilor, si ca sa evitam orice neintelegere viitoare, am stabilit categoria 25-35 (care este si cea mai usor abordabila dpdv comunicativ pentru noi), urmand ca pe viitor sa cream una pentru 36-45 de ani.

    Dar o categorie 25-45 de ani este in momentul de fata imposibila...

    Ne bucuram ca ne-ati gasit, intamplator sau nu, va asteptam sa ne trimiteti un e-mail cu adresa d-voastra la care sa va anuntam cand modificam categoriile de varsta :)

    Cu drag,
    Laura

    RăspundețiȘtergere
  7. @Laura : vă mulţumesc pentru răspuns.Nelămurirea mea exprimată în postarea mea de mai sus,nu numai că era mai degrabă de ordin "tehnic" dar era şi retorică.Tot din punct de vedere "tehnic", mi-ar fi imposibil să ajung la întâlnirile organizate de dvs., eu fiind din inima Ardealului.
    Cu simpatie crescandă, acelaşi anonim Flaviu
    P.S. cu profilul descris mai sus sunteţi pe-aproape :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Aproape caragialesc anonimatul d-voastra :)))
    Vedeti, ardelean sau nu, puteti fi totusi usor previzibil in privinta profilului, ca doar la asta ne pricepem cel mai bine :D

    Cu aceeasi simpatie,
    Laura

    RăspundețiȘtergere