Vă mai amintiţi probabil prima ediţie desfăşurată în 21 noiembrie din Old City- Bucureşti, acel experiment la sfârşitul căruia ne-am bucurat să lăsăm în urmă două cupluri nou formate :)
Deşi am ştiut clar care ne-au fost bilele albe şi negre, ne-am dorit totuşi un feedback din partea participanţilor. L-am solicitat pe mail sau pe facebook, dar cea mai onestă părere de până acum am găsit-o pe un blog al unei simpatice domnişoare.
Nu îl putem numi întru totul feedback, el nefiind neapărat descriptiv, ci mai degrabă evaluativ, ieşind astfel din definiţia standard a acestei retroacţiuni.
Dar sigur îl putem numi sincer, haios şi realist.
Nouă ne-a plăcut, aşa că vă invităm şi pe voi să citiţi cam cum a simţit un participant o întâlnire pe neve :)
Speed Dating
luni, 29 noiembrie 2010
"Avand in vedere ca de la sfarsitul verii viata mea sociala a fost intr-o continua stagnare, am decis sa onorez invitatia unei prietene, invitate de o alta prietena, la un fenomen relativ nou in Bucuresti, de altfel popular in alte tari, si anume “speed dating” (se spune ca ar mai exista dar foarte slabut).
Acceptasem invitatia cu o saptamana in urma si, sincer, pe masura ce se apropia ziua, ma gandeam ca nu ar fi cel mai placut mod de a-mi petrece duminica seara, dar m-am tinut de cuvant si am mers. La intrare am mai vazut cateva prezente feminine si normal ca am inceput sa radem isteric, eu si prietena mea, pentru ca ne gandeam cat de ciudat aratam…
Dupa vreo 2 ore in care am socializat si am ras de penibilul momentului, au aparut si “masculii”, unul cate unul. I-am sugerat uneia dintre organizatoare ca poate ar fi bine sa-i puna si pe chelneri la masa - in special unul brunetel - dar, din pacate, cred ca nu indeplinea conditiile de varsta.
In orice caz, a sunat clopotelul si a inceput distractia. Spun “distractia” la cel mai adevarat mod posibil, pentru ca toata lumea si-a luat rolul in serios si a incercat pe rand sa scoata cat mai multe informatii in cele 3 minute alocate.
Dupa prima runda, in care trebuia sa notezi ceva pe o foaie cu niste casute - detalii tehnice pe care nu o sa le divulg din lipsa de timp si spatiu - a urmat o pauza de vreo jumatate de ora, timp in care juriul a suprapus rezultatele si ne-a trims in runda 2.
Cert e ca o domnisoara, foarte prezenta la joc, a observat un lucru ciudat si cat se poate de adevarat. Si anume ca, atunci cand eram presati de cele 3 minute, toata lumea vorbea, storcea informatii, folosea psihologie, seductie sau umor, orice avea la indemana.
Pe cand in jumatatea de ora libera dintre runde, unde conversatia era libera si total neutra, fiecare statea in coltul lui, cuminte, isi bea berea sau cafeaua si schimba cateva vorbe de complezenta doar cu cei cunoscuti dinaintea evenimentului.
Am uitat sa spun ca noi am fost un fel de cobai, pentru ca era primul eveniment de gen si se vroia de fapt a se vedea daca sistemul functioneaza, ce anume trebuie imbunatatit sau schimbat.
Ce am invatat din asta? Barbatii sunt intr-adevar in inferioritate numerica, ceea ce inseamna de fapt un avantaj pentru ei. Femeile nu stiu ce vor, pentru ca nu ar fi abordat niciodata un barbat daca nu ar fi fost sub pretextul acestui “joc”. Si cel mai important lucru: atunci cand exista inca cineva cu acelasi nume cu al tau in “joc”, clarifica asta de la bun inceput, pentru ca fisele se vor incurca cu siguranta."
Sursa: http://casacunuci.blogspot.com/2010/11/speed-dating.html
6 ian. 2011
23 nov. 2010
Prima ediţie a Speed Dating-ului PeNeVe din Bucureşti
Gata, am strâns ceva forţe proaspete şi mă apuc să vă scriu cum a fost duminică, 21 noiembrie...
Prima Întâlnire PeNeVe a decurs aşa cum ne-am aşteptat: cu o tonă de adrenalină din partea organizatoarelor şi cu o tonă de curiozitate şi emoţii din partea participanţilor.
Ne aşteptam să vină mai mulţi băieţi, dar fetele au fost mai curajoase şi i-au depăşit puţin numeric, ceea ce n-a fost rău deloc pentru băieţi care au avut o.. companie mai variată :)
Prima rundă a decurs bine, am lăsat oamenii la mese exact 3 minute (hai sa zicem câteva secunde peste, dar totul pentru o cauză nobilă! şi am anunţat mereu sfârşitul vizitei cu un clopoţel energic agitat (apropo, donează careva vreun gong? :D)
Între prima rundă şi cea de-a doua, toţi participanţii au fost invitaţi să intre în câteva jocuri de socializare. Între timp, au fost analizate fişele pe care le-au completat toţi în timpul vizitelor şi astfel s-au decis persoanele care au intrat în a doua rundă (adică numai cei care au bifat relaţie-relaţie sau relaţie-prietenie; dacă unul din ei bifa “relaţie” şi celălalt “nu mă interesează” sau amândoi “prietenie”, clar nu mai era cazul…)
La sfârşitul şi celei de-a doua părţi a serii, am avut plăcerea să anunţăm că din cei 14 participanţi s-au format două cupluri! E un procentaj destul de bun, suficient cât să vă dea de gândit că se poate :)
Pentru noi, cele 3 organizatoare, a fost o seară plină, emoţionantă şi frumoasă cap-coadă. Aşa cum am aflat atunci, la cald, şi ulterior, se pare că şi pentru “pionierii” noştri a fost la fel.
Le mulţumim mult că ne-au fost alături şi desigur, mulţumim şi gazdei noastre Old City din centrul vechi al Bucureştilor pentru că ne-a recomandat un separeu perfect pentru intimitatea pe care o căutăm toţi.
Noi dorim să organizăm de acum încolo o dată pe lună aceste întâlniri rapide, doar că, având în vedere Sărbătorile care ne vor cuprinde pe toţi în luna decembrie, am decis ca a doua ediţie de Speed Dating să aibă loc pe 16 ianuarie, în acelaşi loc, cu aceleaşi organizatoare zâmbăreţe. Dacă se iveşte ceva şi se schimbă ziua, vă anunţăm, dar şi voi înscrieţi-vă obligatoriu pe e-mail conform instrucţiunilor din acest articol http://intalniripeneve.blogspot.com/p/cum-sa-te-inscrii.html, altfel nu veţi putea intra la eveniment.
Am inserat mai jos câteva poze ca să vă faceţi o părere despre cum a fost şi după cum puteţi observa, am păstrat intimitatea participanţilor, modificându-le puţin dar suficient cât să nu li se mai vadă feţele.
Ale noastre rămân neatinse, căci cum altfel ne veţi recunoaşte atunci când veţi veni la o nouă ediţie a Întâlnirilor PeNeVe? :)

20 nov. 2010
Cum se desfăşoară un Speed Dating în Canada
Având în vedere că mai sunt cam 23 de ore până la prima noastră întâlnire pe neve, vrem să vă familiarizăm, indiferent dacă veţi participa mâine sau altădată, cu tipul de conversaţie din timpul unui astfel de eveniment.
Aşa cum într-un articol anterior vă prezentam un Speed Dating din Australia, acum a venit rândul celor din Canada.
În filmuleţul de mai jos veţi urmări de fapt o tânără de 26 de ani care ştie exact ce vrea, primeşte vizita mai multor participanţi la masă, dar care cel puţin din punctul nostru de vedere, este uşor agresivă în abordare. Să zicem că momentul în care îşi expediază vizitatorul de la masă imitând sunetul gongului de final a 5 minute reprezintă pentru noi apogeul grosolăniei în abordare, chit că a fost făcut în glumă sau nu.
Aşadar, în aceste 5 minute şi jumătate cât durează filmuleţul vă puteţi face o părere despre cum arată astfel de întâlniri, cât de relaxaţi trebuie să fiţi, cum trebuie să pregătiţi dinainte câteva întrebări şi mai ales, puteţi vedea cât de important este să ştiţi ce căutaţi.
http://www.youtube.com/watch?v=QNkb0Om-7bw

16 nov. 2010
De ce e greu să spui Te Iubesc? Ne învaţă Taxi.
Ce ne place nouă la versurile noii melodii Taxi - Cele două cuvinte, este că sunt sincere, luate din perspectivă masculină şi amuzante. Un cocktail menit să atragă zâmbetele femeilor şi respectul bărbaţilor.
Cât de greu le este LOR să ne spună NOUĂ că NE IUBESC?
Vedeţi în videoclipul de mai jos, care se pare că este regizat de Teo Trandafir...
Aici apar dintre cei mai suprinzători invitaţi, de la Cheloo (Paraziţii) până la Robert Turcescu, Leonard Doroftei, Wilmark sau chiar Tudor de la Fly Project. Vizante face începutul şi sfârşitul de-a dreptul savuroase!
Vizionare plăcută :)
http://www.youtube.com/watch?v=J0BkdKGPTxw

15 nov. 2010
Primele întâlniri PeNeVe în pub-ul Old City de pe Lipscani
Acum că ne-am găsit şi gazda pentru prima noastră întâlnire, vă invităm cu drag să ne fiţi alături la prima ediţie a Întâlnirilor PeNeVe :)
Pentru aceasta, trebuie să vă înscrieţi prin e-mail, conform sfaturilor noastre din acest articol mai vechi: http://intalniripeneve.blogspot.com/2010/11/cum-sa-va-inscrieti-pentru-speed-dating.html . Am pregătit pentru voi, pe lângă întâlnirile de la masă, şi mici jocuri de socializare prin care sperăm să vă înveselim seara de duminică.
Da, exact, prima întâlnire va avea loc duminica aceasta,
pe 21 noiembrie, nici prea devreme, căci poate dormiţi după vreo petrecere de sâmbătă, dar nici prea târziu, căci luni mergem, probabil, toţi la muncă… Ora vă va fi comunicată în e-mail-ul de confirmare după ce vă înscrieţi la adresa intalniripeneve@gmail.com.
Am găsit un loc foarte accesibil pentru voi, pub-ul Old City din centrul istoric al capitalei, chiar pe Lipscani, cum intraţi pe la statuia Lupoaica (vizavi de Biserica Sf Gheorghe de pe Bd-ul Brătianu), pe dreapta la vreo 200 m. Probabil că vă întrebaţi cum rămâne cu intimitatea ;)
Am rezervat pentru acest eveniment separeurile de la subsol, astfel că numai ospătarul vă va deranja cu prezenţa. Ei bine, şi noi, dar sperăm totuşi să nu fie chiar un deranj…
Mai trebuie să ştiţi că intrarea la acest eveniment se face doar pe baza numelui înscris pe e-mail, deci fără să plătiţi vreo taxă de participare.
Precizăm totuşi că va trebui să faceţi o consumaţie de minim 20 RON/ pers., dar, până la urmă, toţi bem o bere sau un cocktail în timp ce pălăvrăgim, ca să avem mai mult spor :)
Vă aşteptăm cu muzică plăcută, un chef nebun de socializare şi un optimism debordant că poate în această seară veţi cunoaşte persoane speciale care vă vor face să începeţi o nouă săptămână mai… bună :)
Pentru aceasta, trebuie să vă înscrieţi prin e-mail, conform sfaturilor noastre din acest articol mai vechi: http://intalniripeneve.blogspot.com/2010/11/cum-sa-va-inscrieti-pentru-speed-dating.html . Am pregătit pentru voi, pe lângă întâlnirile de la masă, şi mici jocuri de socializare prin care sperăm să vă înveselim seara de duminică.
Da, exact, prima întâlnire va avea loc duminica aceasta,
pe 21 noiembrie, nici prea devreme, căci poate dormiţi după vreo petrecere de sâmbătă, dar nici prea târziu, căci luni mergem, probabil, toţi la muncă… Ora vă va fi comunicată în e-mail-ul de confirmare după ce vă înscrieţi la adresa intalniripeneve@gmail.com.Am găsit un loc foarte accesibil pentru voi, pub-ul Old City din centrul istoric al capitalei, chiar pe Lipscani, cum intraţi pe la statuia Lupoaica (vizavi de Biserica Sf Gheorghe de pe Bd-ul Brătianu), pe dreapta la vreo 200 m. Probabil că vă întrebaţi cum rămâne cu intimitatea ;)
Am rezervat pentru acest eveniment separeurile de la subsol, astfel că numai ospătarul vă va deranja cu prezenţa. Ei bine, şi noi, dar sperăm totuşi să nu fie chiar un deranj…
Mai trebuie să ştiţi că intrarea la acest eveniment se face doar pe baza numelui înscris pe e-mail, deci fără să plătiţi vreo taxă de participare.
Precizăm totuşi că va trebui să faceţi o consumaţie de minim 20 RON/ pers., dar, până la urmă, toţi bem o bere sau un cocktail în timp ce pălăvrăgim, ca să avem mai mult spor :)
Vă aşteptăm cu muzică plăcută, un chef nebun de socializare şi un optimism debordant că poate în această seară veţi cunoaşte persoane speciale care vă vor face să începeţi o nouă săptămână mai… bună :)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)